Prints

                Fumez lasandu’ma purtata de ganduri ce se ascund in spatele unei masti de care sunt dependenta, ma las uitata din viata multora si pasesc incet in viata altora....

            Nu mi’am dorit sa fiu dublicitara, nu mi’am dorit sa’mi pot exprima sentimentele numai printr’un mod pe care putini il inteleg si multora li se pare ciudat, nu eu am ales pentru mine... Si daca acum ar trebui sa aleg oare ce as allege?

            O viata de care sa ma bucur numai eu?

            O viata in care sa va inveselesc pe voi?

            O viata pe care sa o traim impreuna?

            E simplu, mi’as dori sa fiu ceea ce sunt, nu’mi pare rau pentru mine, nu’mi pare rau de incapacitatea de a tine oamenii aproape, nu’mi pare rau decat ca am pierdut mult timp din viata pentru nimic... pentru lucruri de care eram curioasa...

            Am multe dorinte, am multa putere in mine, imi lipseste doar ambitia de a porni a doua lupta. Am nevoie de agitatie in viata mea, am nevoie de adrenalina sa pot gandi la acel nivel pe care mi’l doresc...

            “once upon a time” eram o alta persoana, o persoana care nu permitea nimanui sa se apropie, eram atat de sigura pe mine si pe ceea ce eram incat simteam ca nimeni nu m’ar dobori chiar daca mi’ar pune piedica dar asta a fost atunci.

            Cineva m’a intrebat daca regret ceva din viata asta si nu am fost sincera, am spus ca nu... da, regret multe dar nu mai am ce face cu regretele, nu ma ajuta la nimic, mi’a luat mult timp pana sa accept acele greseli, mi’a luat ceva timp pana sa realizez ca nu am puterea sa ma omor si sa raman doar o umbra in sufletul vostru. A trebuit sa admit ca nu mai pot schimba nimic, a trebuit sa pun punct acelui capitol si asta am facut. Din pacate ochii imi erau mereu inapoi si fara sa realizez am inceput un capitol mai urat, un capitol plin de alcool si de ura, plin de indiferenta si nesiguranta, un capitol in care nu faceam decat sa imi doresc sa uit, sa’mi pierd memoria, in liniste imi doream ca printr’un accident sa pot pleca, sa’mi pot lasa sufletul liber in vazduh pentru ca nu stiam sa am grija de el, nu stiam sa il hranesc cu ceea ce avea nevoie, ma distrugeam si faceam totul pe dos, imi uitasem telurile si ideile, uitasem cum e sa’mi pun gandurile pe hartie si sa rad de ceea ce iesea din mintea mea anorexica.

            Poate va intrebati ce m’a trezit la realitate sau ce s’a intamplat cu mine, de ce plec si nu mai apar, de ce iubesc sa iubesc putin si dupa sa fug.....sincer nici eu nu stiu acest raspuns, nici eu nu imi inteleg alegerile facute si nici nu imi doresc sa meditez mult acupra lor. Cum de am puterea sa spun ca nimeni nu ma cunoaste? Afirm asta pentru ca stiu ca am dreptate, vino tu, un strain in viata mea si spune’mi cu zambetul pe buze ca eu sunt simpla si ca ma poti cunoaste dupa un timp si am sa’ti rad in fatza, nu uita ca’mi cunosc limitele, tu nu mi le cunosti, nu uita ca’mi cunosc sufletul iar tu nu ai loc in el.

            Si totusi ce m’a trezit? Aveti vreo parere despre asta? Puteti afirma ceva, voi,  actori ai vietii mele? Piesa mea inca ruleaza in teatrul pustiit, doar voi sunteti cei care plecati.

            Cativa ati spus ca nu merit sa fiu mintita dar multi au mintit. Nu va contraziceti unul pe altul, nu mai accentuati nevoia de a fi diferiti de restul in ochii mei, sunteti toti la fel......doar actori debutanti in viata mea, lung e drumul pana la mine si mult imi place sa ma joc cu voi. Imi place increderea pe care o aveti cand spuneti ca puteti mai mult decat atat, imi place ambitia voastra de a va strecura in viata mea. De ce nu incercati drumul cel drept si vreti sa prostiti sistemul incercand un drum ocolitor si mai scurt? Chiar nu ati aflat ca acela e cel mai greu si acolo sunt cele mai multe obstacole? Cum credeti ca puteti depasi arta manipularii pe care o detin? Cum de va lasati descoperiti de aparente cand va privesc? Simplitatea voastra e obishnuita, e prea simpla ca sa ma chinui cu voi de aceea nu va accept.

            Necunoscutule, pe tine te astept sa ai puterea sa te uiti in viata ta cautand cel mai ascuns sentiment si sa’l faci public, sa’i accepti esenta.

            “what am i to you?”

              

Next step

Cand crezi ca poti, cand ai puterea, cand ai spiritul de lupta nu sta pe ganduri. Lupta pentru orice, lupta pt tot si lupta pt nimic dar lupta. Lumea, viata, locurile, pamantul insasi sunt intr’o continua schimbare, accepta gandul si priveste inainte, nu lasa pe nimeni sa te distruga.

Am plecat de la cenusiu, de la strigatul de ajutor si am deschis cutia in care m’am aflat, nu am luptat decat impotriva mea, am luptat sa nu mai fiu cea care eram, am simtit ca e loc si de putina viata in sufletul meu. Retraiesc sentimente la intensitate mica, amnezia inca ma doboara iar simturile se pierd.

Se lasa frigul asupra corpului meu, semnele sunt pentru a arata ca sunt ceva mai mult decat toti. Candva am spus ca sunt ura, ca as sapa o groapa si v’as arunca dar nimeni nu a inteles ca groapa era viata voastra si v’ati lasat atrasi de ea pt ca eram acolo bucurandu’ma ca sunteti slabi si veniti dupa mine. Am iesit cu greu si incerc sa va scot. Lasati’ma! Pentru mine eu sunt nimic, traiesc pt voi. Fulgerele primite pe furtuna sunt strigatele LOR. Sunt mai mult decat orice pentru ca am puterea sa va contrazic. Mi’am “anesteziat creierul” destul cat sa realizez acum ca merit suferinta asta din plin si o imbratisesz si inca ii zambesc.

          Poti sa treci peste dar nu poti sa uiti,  accepta’ti soarta si da’i o alta sansa vietii. Nu sta trist, zambeste pt trecut, ai fost fericit, deci poti. Te rog nu uita sa traiesti, nu uita arta cuvintelor pierdute in trecut.

          Las marea sa’mi atinga picioarele, nisipul umed ma lasa nemishcata, deschid bratele si primesc imbratisarea soarelui mult iubit. Au fost blestemati sa nu se mai intalneasca, le era interzisa dragostea si tot au savurat’o pana in ultimul moment. Si ea, steaua cea stralucitoare lumineaza pt speranta sufletelor noastre, pentru bucuria si fericirea celor care stiu s’o priveasca. Nu te las nementionata, tu, care pari mereu ca o ceata in mijlocul vietii noastre ne arati ca e nevoie sa mergem inainte chiar daca ochii nu mai pot cuprinde decat negura ce ne domina sufletele. Tu, fulger ce ne inspaimanti, nu ne fura viata, lasa tunetul cel mai asurzitor sa ne trezeasca. Cutremure nu ne mai da palme ca nu toti ne putem trezi. Iar tu, val urias ce ne iei prin surprindere afla ca nu ne poti lua gandul.

Si tot, tot ce vezi si ce citesti e felul meu de a’ti spune ca sansele in viata sunt mari.

As da ani din viata mea sa’mi amintesc tot, as da poate viata pentru momentele acelea neamintite de mine. As face orice dar sunt trecute, a doua sansa la viata nu o am dar am multe sanse in viata.

E o lupta grea, de multi pierduta!

Respect!