Prints

                Fumez lasandu’ma purtata de ganduri ce se ascund in spatele unei masti de care sunt dependenta, ma las uitata din viata multora si pasesc incet in viata altora....

            Nu mi’am dorit sa fiu dublicitara, nu mi’am dorit sa’mi pot exprima sentimentele numai printr’un mod pe care putini il inteleg si multora li se pare ciudat, nu eu am ales pentru mine... Si daca acum ar trebui sa aleg oare ce as allege?

            O viata de care sa ma bucur numai eu?

            O viata in care sa va inveselesc pe voi?

            O viata pe care sa o traim impreuna?

            E simplu, mi’as dori sa fiu ceea ce sunt, nu’mi pare rau pentru mine, nu’mi pare rau de incapacitatea de a tine oamenii aproape, nu’mi pare rau decat ca am pierdut mult timp din viata pentru nimic... pentru lucruri de care eram curioasa...

            Am multe dorinte, am multa putere in mine, imi lipseste doar ambitia de a porni a doua lupta. Am nevoie de agitatie in viata mea, am nevoie de adrenalina sa pot gandi la acel nivel pe care mi’l doresc...

            “once upon a time” eram o alta persoana, o persoana care nu permitea nimanui sa se apropie, eram atat de sigura pe mine si pe ceea ce eram incat simteam ca nimeni nu m’ar dobori chiar daca mi’ar pune piedica dar asta a fost atunci.

            Cineva m’a intrebat daca regret ceva din viata asta si nu am fost sincera, am spus ca nu... da, regret multe dar nu mai am ce face cu regretele, nu ma ajuta la nimic, mi’a luat mult timp pana sa accept acele greseli, mi’a luat ceva timp pana sa realizez ca nu am puterea sa ma omor si sa raman doar o umbra in sufletul vostru. A trebuit sa admit ca nu mai pot schimba nimic, a trebuit sa pun punct acelui capitol si asta am facut. Din pacate ochii imi erau mereu inapoi si fara sa realizez am inceput un capitol mai urat, un capitol plin de alcool si de ura, plin de indiferenta si nesiguranta, un capitol in care nu faceam decat sa imi doresc sa uit, sa’mi pierd memoria, in liniste imi doream ca printr’un accident sa pot pleca, sa’mi pot lasa sufletul liber in vazduh pentru ca nu stiam sa am grija de el, nu stiam sa il hranesc cu ceea ce avea nevoie, ma distrugeam si faceam totul pe dos, imi uitasem telurile si ideile, uitasem cum e sa’mi pun gandurile pe hartie si sa rad de ceea ce iesea din mintea mea anorexica.

            Poate va intrebati ce m’a trezit la realitate sau ce s’a intamplat cu mine, de ce plec si nu mai apar, de ce iubesc sa iubesc putin si dupa sa fug.....sincer nici eu nu stiu acest raspuns, nici eu nu imi inteleg alegerile facute si nici nu imi doresc sa meditez mult acupra lor. Cum de am puterea sa spun ca nimeni nu ma cunoaste? Afirm asta pentru ca stiu ca am dreptate, vino tu, un strain in viata mea si spune’mi cu zambetul pe buze ca eu sunt simpla si ca ma poti cunoaste dupa un timp si am sa’ti rad in fatza, nu uita ca’mi cunosc limitele, tu nu mi le cunosti, nu uita ca’mi cunosc sufletul iar tu nu ai loc in el.

            Si totusi ce m’a trezit? Aveti vreo parere despre asta? Puteti afirma ceva, voi,  actori ai vietii mele? Piesa mea inca ruleaza in teatrul pustiit, doar voi sunteti cei care plecati.

            Cativa ati spus ca nu merit sa fiu mintita dar multi au mintit. Nu va contraziceti unul pe altul, nu mai accentuati nevoia de a fi diferiti de restul in ochii mei, sunteti toti la fel......doar actori debutanti in viata mea, lung e drumul pana la mine si mult imi place sa ma joc cu voi. Imi place increderea pe care o aveti cand spuneti ca puteti mai mult decat atat, imi place ambitia voastra de a va strecura in viata mea. De ce nu incercati drumul cel drept si vreti sa prostiti sistemul incercand un drum ocolitor si mai scurt? Chiar nu ati aflat ca acela e cel mai greu si acolo sunt cele mai multe obstacole? Cum credeti ca puteti depasi arta manipularii pe care o detin? Cum de va lasati descoperiti de aparente cand va privesc? Simplitatea voastra e obishnuita, e prea simpla ca sa ma chinui cu voi de aceea nu va accept.

            Necunoscutule, pe tine te astept sa ai puterea sa te uiti in viata ta cautand cel mai ascuns sentiment si sa’l faci public, sa’i accepti esenta.

            “what am i to you?”

              

Next step

Cand crezi ca poti, cand ai puterea, cand ai spiritul de lupta nu sta pe ganduri. Lupta pentru orice, lupta pt tot si lupta pt nimic dar lupta. Lumea, viata, locurile, pamantul insasi sunt intr’o continua schimbare, accepta gandul si priveste inainte, nu lasa pe nimeni sa te distruga.

Am plecat de la cenusiu, de la strigatul de ajutor si am deschis cutia in care m’am aflat, nu am luptat decat impotriva mea, am luptat sa nu mai fiu cea care eram, am simtit ca e loc si de putina viata in sufletul meu. Retraiesc sentimente la intensitate mica, amnezia inca ma doboara iar simturile se pierd.

Se lasa frigul asupra corpului meu, semnele sunt pentru a arata ca sunt ceva mai mult decat toti. Candva am spus ca sunt ura, ca as sapa o groapa si v’as arunca dar nimeni nu a inteles ca groapa era viata voastra si v’ati lasat atrasi de ea pt ca eram acolo bucurandu’ma ca sunteti slabi si veniti dupa mine. Am iesit cu greu si incerc sa va scot. Lasati’ma! Pentru mine eu sunt nimic, traiesc pt voi. Fulgerele primite pe furtuna sunt strigatele LOR. Sunt mai mult decat orice pentru ca am puterea sa va contrazic. Mi’am “anesteziat creierul” destul cat sa realizez acum ca merit suferinta asta din plin si o imbratisesz si inca ii zambesc.

          Poti sa treci peste dar nu poti sa uiti,  accepta’ti soarta si da’i o alta sansa vietii. Nu sta trist, zambeste pt trecut, ai fost fericit, deci poti. Te rog nu uita sa traiesti, nu uita arta cuvintelor pierdute in trecut.

          Las marea sa’mi atinga picioarele, nisipul umed ma lasa nemishcata, deschid bratele si primesc imbratisarea soarelui mult iubit. Au fost blestemati sa nu se mai intalneasca, le era interzisa dragostea si tot au savurat’o pana in ultimul moment. Si ea, steaua cea stralucitoare lumineaza pt speranta sufletelor noastre, pentru bucuria si fericirea celor care stiu s’o priveasca. Nu te las nementionata, tu, care pari mereu ca o ceata in mijlocul vietii noastre ne arati ca e nevoie sa mergem inainte chiar daca ochii nu mai pot cuprinde decat negura ce ne domina sufletele. Tu, fulger ce ne inspaimanti, nu ne fura viata, lasa tunetul cel mai asurzitor sa ne trezeasca. Cutremure nu ne mai da palme ca nu toti ne putem trezi. Iar tu, val urias ce ne iei prin surprindere afla ca nu ne poti lua gandul.

Si tot, tot ce vezi si ce citesti e felul meu de a’ti spune ca sansele in viata sunt mari.

As da ani din viata mea sa’mi amintesc tot, as da poate viata pentru momentele acelea neamintite de mine. As face orice dar sunt trecute, a doua sansa la viata nu o am dar am multe sanse in viata.

E o lupta grea, de multi pierduta!

Respect!

Blestemul

             Am ramas blocata in locul asta sinistru si plin de semene de intrebare ale caror raspunsuri sunt pierdute in intunericul noptii ce s’a lasat asupra vietii.Frecventele receptionate sunt unele puternice iar energia e foarte violenta nu stiu cum inima inca mai rezista, parca se zbate pentru mine, nu se lasa zdrobita de toate fulgerele primite, imi spune sa merg mai departe, sa continui sa pasesc in aceste abisuri,face o conexiune cu propriu’mi suflet pentru a ajunge la gandurile mele pierdute in bezna ce ma inconjoara....m’am pierdut de tot si nu ma mai gasesc....descopar absenta mea din aceasta nemiloasa omenire...

                Sunt 3 elemente care il formeaza pe al 4-lea: inima, gandurile si sufletul ma alcatuiesc pe mine, pe mine ca om....eu fizic, sunt un nimeni lasat in urma; fara elementele mele sunt doar o umbra .....

                Respect!             

My Eyes

                Si nimeni nu stie cat de greu este sa privesti lumea in ochi si sa simti ce au simtit ei sau ce o sa simta, sa le simti pana si cea mai mica bataie de inima, cel mai ascuns sentiment al lor....e greu sa realizezi ca cei care ti se par puternici de fapt sunt plini de teama, ei sunt intr’o lupta continua cu mintea si cu sufletul lor....e atat de greu sa uiti de sentimentele tale si sa traiesti cu sentimentele oamenilor din jurul tau..e greu sa iti dai seama ca unora le e teama de tine desi tu esti un om pasnic, e greu sa vezi dincolo de aparente.....oare cum e sa traiesc si sa am numai sentimenetele mele, numai traieile mele? Cum este sa fi un om normal? Curiozitatea poate distruge singurul element care te face diferit de ceilalti, singurul lucru de care tu ai putea sa te bucuri iar ceilalti nu, ar putea disparea daca nu esti in stare sa il pastrezi ca pe ceva sacru in interiorul tau. Ascunde’l dar si arata’l, toate au liminte inclusiv asta, bucura’i pe cei apropiati si lasa’i sa plece pe cei speriati. Zambeste’le celor deschisi dar nu ii uri pe cei inchisi pentru ca si ei se vor deschide, si ei vor ajunge sa vada alta realitate si vor privi inapoi sau poate vor privi inainte..... si ce daca nu crezi? Nu e nevoie sa crezi tu, e nevoie sa stiu eu ca e o usa deschisa in mintea ta si eu imi fac loc sa intru, e nevoie sa simt ca iti e teama pentru ca imi place sa vad asta, e nevoie sa te stiu sigur pe tine ca sa ma hranesc eu, am nevoie de imaginatie ca sa ma pot desfasura, nu am nevoie de secrete ca sa te accept pentru ca am eu destule.....te sperie gandul ca pot face asta? Dar sunt inofensiva si nu fac rau nimanui sau poate numai mie.... tu? Esti doar ceva ce am nevoie ca sa pot merge eu mai departe dar nu te calc in picioare, am nevoie de energia ta dar nu o iau pe toata pentru ca nu vreau sa te schimbi. Esti langa mine? Inseamna ca te’am acceptat, inseamna ca esti ceva pentru mine, ceva ce altii nu au vrut sa fie sau poate ca nu am vrut eu ca ei sa fie ceva pentru mine. Imi esti prieten? Cu atat mai bine, esti diferit de mine si asta ma face sa ma mentin, prin asta mentin balansul dintre mintea si sufletul meu. Si de ce multi nu au puterea sa ma priveasca in ochi in timp ce tu faci asta mereu cand ne vedem? Pentru ca tu esti puternic iar ei nu sunt, pentru ca ei se ascund si par ceea ce nu sunt, pentru ca le e teama de ceea ce vad atunci cand privesc.....nu’mi place sa ma uit la cum arati, imi place sa ma pierd in ochii tai senini si in acelasi timp plini de nori sub care se ascunde soarele.....stiu ca am puterea de a merge mai departe, stiu ca inca am capul pe umeri si mai stiu ca pot sa il si folosesc desi multi nu se asteapta la asta, nu ma ascund, doar ma pastrez pentru ce va urma.....scriu? da, pentru ca imi place, imi place sa ii induc in eroare pe multi.....imi place ca sunt putini cei care stiu despre ce scriu cu adevarat, fiecare povestioara e ceva mai mult decat e scris....poate ca nu scriu despre mine cea de acum, nu scriu despre mine cea de atunci si poate ca nu scriu nici despre mine cea care voi fi...... Dar despre cine scriu? Multi spun ca le place dar nu inteleg, putini zic sa scriu altfel ca e prea greu de citit dar a zis cineva care e secretul de aici? Si’a dat cineva seama de toate astea? Neahhh......sunt sigura ca incercati sa vedeti, incercati sa cititi si va puneti intrebari sau poate mi le puneti chiar mie dar secretul nu e la mine, secretul este la voi....in loc sa cautati informatii pentru a ma cunoaste pe mine de ce nu va cunoasteti pe voi mai intai? De ce nu stati pentru un minut sa va intrebati “cine sunt eu?”? eu stiu cine sunteti voi pentru mine,stiu ce ati fost si stiu ce o sa fiti dar voi, stiti cine sunteti voi? Stiti care va este puterea interioara? Visez si vorbesc mult, de ce? Pentru ca nu vreau sa fiu o pasare cu aripi rupte care nu mai poate sa zboare, pentru ca nu vreau sa raman fara cuvinte in fata lucrurilor care conteaza, imi place sa vorbesc despre ceea ce sunt pentru  a va vedea reactia, pentru a invatza despre mine de la voi.....nu ma credeti cand spun ca citesc mult pentru ca nu va imaginati ca eu sa fiu diferita de ceea ce par, nu’mi place sa privesc aiurea la tv, nu’mi place sa’mi pierd timpul pe net....vreau sa ma documentez, vreau sa cunosc lucruril pe care voi inca nu le cunoasteti...decat sa vad un film mai bine citesc o carte pentru a’mi pune mintea sa munceasca, o las sa isi imagineze ea ceea ce e scris, nu sa vad ceea ce si’a imaginat altul, poate ca eu vad lucrurile diferit, poate ca eu inteleg si primesc un altfel de mesaj fata de cel care l’a primit el.....lasati gandurile sa lucreze, lasati imaginatia sa se dezvolte, invatati sa vedeti altfel lucrurile, nu copiati de la altii, doar inspirati’va lucrati singuri pentru voi pentru ca fiecare e unic in felul lui, lasati sa se vada ca sunteti unici nu deveniti ceea ce sunt altii.......  “Subconstientul lucreaza dupa legea credintei. Faci orice crezi cu adevarat ca vei face. Crede si se va intampla!” Aveti incredere in voi si in puterile voastre!

                Respect!

Amintirea

          Sa zicem ca m’am intors dupa putine incercari esuate...tot ce conteaza e ca dupa toate aceste incercari de a ma regasi mi’am regasit copilaria, amintirile placute si prietenii pe care i’am lasat in urma acum 10 ani....da, anul acesta s’au facut 10 ani de cand am pornit  singura pe drumul vietii...neavand  aproape prietenii, familia fiind departe....si totusi atunci am reusit  sa ma pun pe picioare fara ei, eram mica si imi era greu sa recunosc ca le simteam lipsa asa ca toate amintirile cu ei le’am pastrat  vii in mintea mea, cele mai mici detalii le stiu si acum...mi’au fost prieteni si acum sunt cunoscuti dar ii iubesc si acum asa cum ii iubeam si atunci,asa cum iubeam toate prostiile pe care le faceam impreuna. Totul este despre o persoana care a insemnat mult pentru mine atunci, inseamna si acum dupa atatia ani si o sa fie in continuare in mintea si inima mea... 15-12-2001  ziua lui...nu stiu daca am apucat sa ii urez ceva personal dar stiu ca am facut’o intr’un caietel si am facut’o multi ani dupa....am pierdut caietelul, nu mai puteam sa notez dar in fiecare  an imi aminteam ca e ziua lui si speram ca vreodata o sa mai apuc sa ii spun personal “la multi ani!”. Si toate astea au fost pentru ca si el a plecat, a plecat mai departe ca mine si s’a rupt legatura prieteniei... imi aminteam cu drag  zilele petrecute la mine la poarta ascultand mafia desi aveam 8-9 ani,pauzele de la scoala in care eram alergata cu pistoale cu bile care dureau ingrozitor,orele vorbite dimineata la telefon si stiu ca mereu alergam sa raspund, cazaturile pe care le luam uneori ca eram o impiedicata.... toate astea inca le mai retraiesc  si imi amintesc de ele cu zambetul pe buze si sper ca macar o data sa mai fim aceeasi trupa si  sa radem de tot ce faceam atunci... m’a ajutat mult  sa stiu ca il am ca prieten, m’a ajutat mult speranta ca nu o sa ne uitam copilaria, m’a ajutat mult gandul ca uneori o sa ne intoarcem in trecut si o sa zambim pt cele intamplate... dedic  aceste cuvinte lui pentru ca e singurul cu care nu am vorbit, singurul pe care nu l’am vazut ani de zile, singurul cu care nu am nici macar o poza la care sa privesc.... reintalnindu’l acum 4 ani sau poate am mult am realizat ca nu mai e acelasi, am vazut schimbare in ochii lui, am vazut ca ceva se intampla...a fost o reintalnire  trista dar si funny  pt ca eu tot cu rolele eram, el trecea pe strada, avea un tricou rosu daca imi aduc eu bine aminte si eu ma uitam spre el incercand sa imi dau seama daca el e sau nu pt ca nu il recunoasteam, el a fost....a reusit  sa se intoarca inapoi la noi pt un timp, a venit sa vada locul pe care l’a parasit....si a plecat....de atunci nu am mai auzit nimic de el, nu mai stiam nimic, nu il mai vazusem deloc....in fiecare an de ziua lui il cautam pe retelele de socializare pentru a’i spune “la multi ani!” dar nu l’am mai gasit..... si totusi in ultimele 2 saptamani ma gandeam intens la el, chiar am povestit unor prieteni acum 2 zile o parte din copilarie.... nu gaseam nici o solutie pentru a’l revedea, nu gaseam nici macar un mic amanunt de care sa ma leg ca sa ajung la el....mi’am zis ca lumea e mica si o sa dau de el pana la urma  si chiar am reusit.....am ramas placut surprinsa cand  l’am vazut in poze....era el, matur  nu mi’l imaginasem niciodata asa...a trecut timpul peste noi....am crezut ca m’a uitat, am crezut ca a uitat tot dar m’am inselat.....este acelasi nebun care era inainte, este altfel fata de cum era cand l’am vazut ultima oara, vreau sa cred ca acum e mai bine decat atunci...imi place cine a devenit, imi place cine este el acum, il stiam ambitios si ma asteptam sa lupte pt ceea ce ii place si pentru ceea ce isi doreste si asta a facut. Cred ca a fost surprins cand i’am zis ca mai tin minte ziua lui de nastere, probabil nici nu m’a crezut.....dar important e ca am reusit sa vorbesc cu el, imi era dor de el, de zambetul lui unic si de discutiile noastre interminabile...faptul ca am vorbit cu el ma face sa ma simt mai implinita, sa stiu ca atunci eram ambitioasa si stiu ca ei au avut un rol foarte mare in viata mea, fara sa stie mi’au transmis mereu un mesaj pe care l’am pastrat in suflet mereu..AZI AM FOST FERICITA!  desi ziua a avut un inceput tragic pt mine se pare ca am reusit sa zambesc sau mai bine zis am resusit sa fiu fericita pana la urma. Iti multumesc ca mi’ai fost prieten, iti multumesc ca ai aparut fara sa anunti si iti multumesc ca m’ai facut sa zambesc cand credeam ca nu o sa mai reusesc. Mi’ai dat putina putere, m’ai incurajat fara sa stii si am vazut ca inca iti amintesti si tu......

Fuckin' "sweet home"

   Back:)......m'am intors,m'am intors in locul in care candva ii spuneam “acasa” am incetat sa mai folosesc acest cuvant cu mult timp in urma, cand tot ce consideram eu ca e mai frumos pe lume incepuse sa se destrame si nu s'a oprit, a continuat pana nu a mai ramas nimic.....doar o mizerie care se simte dar nu se vede, o mizere ce au creat'o altii

ca sa distruga acea frumusete si acea putere care inconjura casa.....acum frumusetea e doar in exterior, interiorul e de cacat si miroase urat, imi e greu sa mai stau aici,mi se face rau cand stiu ca sunt aici dar …. e locul in care ma simt in siguranta,locul in care ma intorc mereu pentru a prinde putere ca sa merg mai departe....stiu ca aici am primit cea mai mare dezamagire de la viata si mereu cand sunt dezamagita din alte motive ma intorc aici pentru a'mi aminti ca nimic nu se compara cu durerea pe care am avut'o datorita acestui loc.....e liniste, o liniste nebuna, adie vantul, parca ma mangaie si imi spune “bine ai venit acasa copila”...doar el inca mai face asta....mirosul trandafirilor de pe alee te imbata si te duce intr'un loc al visului, te fac sa adormi de frumusetea lor....stiam eu de ce ziceam cand eram copil ca aceasta casa pare a fi una din filmele horror, asa a devenit pentru mine....un film horror si o traire pe care nu mi'o mai doresc....verdele pomilor de peste strada parca incearca sa imi dea speranta sa merg mai departe, sa fiu puternica asa cum am fost pana acum dar stiu ca nu mai pot, nu mai sunt ceea ce am fost, incet am inceput sa fiu un nimic in vietile multora, o trecatoare.......cate o masina tulbura linistea, poate ca nu e momentul sa ma gandesc ca pare doar linistea de inaintea unei furtuni desi asa pare.....pasarile ciripesc, poate si ele incearca sa imi arate ceva, poate incearca sa imi arate ca mereu exista viata si putere......oare am ajuns sa nu mai pot merge mai departe? Oare acesta imi e sfarsitul? Sau acesta este doar inceputul??? mi'e dor de diminetile in care eram toti aici, de trezirea brusca pe care o aveam mereu....imi e dor de tot, imi e dor sa fim toti asa cum obishnuiam sa fim.....se pare ca inca traiesc in trecut si nu mi'am acceptat viata in prezet in care toti suntem plecati, in care fiecare are casa lui si mai vorbim din cand in cand....intr'un timp imi placea asta....acum m'am saturat......incerc sa nu mai imi incep gandurile cu expresia “cum ar fii daca..” pentru ca mereu cand mi'am inceput gandurile in felul asta, ganduri nu prea bune, s'au si intamplat...nu atunci, nu recent dupa, dar s'au intamplat.....acum ce trebuie sa fac? Sa merg mai departe? Nu am pentru cine, nu am cu cine....nu am de ce....pentru ca pana la urma finalul e acelasi pentru toti numai ca e diferit felul.....imi doresc sa fii fost eu in locul celor 3persoane care au plecat dintre noi, ei aveau motive sa mearga mai departe,sa traiasca fiecare secunda si sa se bucure de fiecare moment....nu mai am pentru cine, nu mai am de ce si nimic nu mai imi da speranta, oricat de mult as incerca sa ma ridic singura nu mai pot, mereu ma duc mai jos.....prietenii? hm....e greu si cu ei, nu imi spun sentimentele prea usor, nu imi spun gandurile niciodata...oare asta sa fie greseala mea? Ca tac mereu sau ca nu spun ce gandesc? Ca nu spun ce imi doresc si ce pot sa fac ca sa obtin ce imi doresc? da.....m'a trezit mama din aceasta nebunie....of.....stilul ei care ma streseaza pe mine cateodata:)) oare e ceva care nu ma streseaza?:)) NUUUUU!! usor se lasa seara.....am momente in care imi doresc sa nu ma fi nascut......dar asta sunt eu cu adevarat ?? nu cred:))

Anonim

.......cenusiul este o combinatie dintre negru si alb.desi de multe ori crezi ca exista o cale de mijloc, nu o gasesti sau daca o gasesti,cenusiul se lasa dominat de negru sau de alb, la mine au aparut pe rand.....era alb dar cenusiul i-a luat locul, acesta s-a transformat in negru dupa care revenint iar la cenusiu....dar sa nu uitam si cenusiul are mai multe nuante......momentan ma axez pe una din culori, nu caut o combinatie intre ele. am ales un drum acum cateva luni, nu dau inapoi de la el,mai am de indeplinit visuri pana sa caut calea de mijloc.prefer sa merg in zig zag, de la o extrema la alta.............majoritatea sunteti atenti la cum este scris un lucru, va bazati pe aparentele celor din jur si prin asta va faceti viata....nu conteaza felul in care este scris, conteaza ce este scris si ce iti transmite acel lucru cand va aruncati privirea pe el dedicandu-i cateva minute sau cateva secunde din viata voastra.....nu o sa vedeti scrieri foarte corecte la mine...ma asez aprind o tigare si las mainile sa preia controlul cu mintea neluand in seama corectitudinea sau perfectiunea pe care toti o cautati.......cineva a spus la un moment dat "frumoasa povestea din spatele cuvintelor"......poate ca asta conteaza mereu, ce e in sufletul celui care scrie,dar nu multi o sa inteleaga scrierile mele....nu caut sa va arat cum sunt eu sau sa va arat o altfel de viata,vreau doar sa vad daca exista cineva care sa inteleaga "povestea din spatele cuvintelor"....